Selectează o Pagină

AUGMENTARE PUNCT G

Este un procedeu prin care se expune zona punctului G prin elevare cu ajutorul fillerelor (în special pe bază de Ac. hyaluronic) şi alteori cu ajutorul implantelor. Femeile pot ajunge la orgasm prin stimularea clitorisului, a vaginului sau a punctului G. „Punctul G” este denumirea unei zone erogene din interiorul vaginului. Se numeste „G” dupa numele lui Ernest Grafenberg, cel care a descris aceasta zona.

AUGMENTAREA PUNCTULUI G

Punctul G este situat pe fața anterioară a vaginului, sub simfiza pubiană, la aproximativ 5-6 cm de orificiul extern, și este reprezentat de o zonă de țesut cu striații, foarte bogat vascularizat și inervat. Dimensiunea acestuia poate diferi de la o femeie la alta și uneori nu poate fi localizat ușor. Deoarece se află în acea porțiune a vaginului care este convexă și greu accesibilă, medicii esteticieni și-au imaginat și au patentat o tehnică de augmentare a punctului G. Aceasta constă în injectarea unor produse ocupatoate de volum, de genul acidului hialuronic, la acest nivel astfel încât să se obțină o expunere crescută a acestuia în timpul actului sexual.

Procedura

Intervenția se face cu anestezie locală, durează 20-30 minute, pacienta pleacă imediat acasă, și rezultatul se poate proba în 3-5 zile. Intervenția trebuie repetată la un interval de 9-12 luni. Același lucru se poate face folosind grăsimea proprie prin microlipofiling. Într-o prima fază augmentarea punctului G se face un produs resorbabil și apoi, dacă pacienta este multumița de rezultat, să se utilizeze grăsime proprie.

Prețul procedurii

Prețul procedurii de Augmeantarea Punctului „G” efectuată de Dr. Mihail Cojocaru, începe de la 500 euro. Tariful include toate costurile necesare intervenției: plata chirurgului estetician, toate costurile legate de facilitatile puse la dispozitie de clinica, cheltuielile aferente anesteziei, consulatiile pre si postoperatorii, echipament medical postoperatoriu, controalele.

AUGMENTARE PUNCT G

Ai încă nelămuriri?

PROGRAMARE
close slider

    Nume

    Prenume

    Telefon

    Alege data programării

    Mesaj